E vremea schimbării

Sunt iar față în față cu un reset.

Mă așteaptă un start fresh începând cu noul an, am oportunitatea de a-mi actualiza identitatea și stilul de viață. Am combinația perfectă pentru creștere: un mix de entuziasm cu frică.

Nu e prima oară ca trec printr-o situație de genul, însă de data asta vreau să fie diferit. În primul rând vreau să îmi fii alături, iar în al doilea rând vreau să documentez cât de mult pot din tot ce se întâmplă în această tranziție de la stabilitate la libertate.

Mă bucur că ești aici și îți mulțumesc că ți-ai luat din timp să citești aceste rânduri!

Numele meu e Remus și în sfârșit am terminat această scrisoare… dacă ai știi cât m-am tot învârtit în jurul cozii, mi-am găsit scuze și fel și fel de alte activități cu care să-mi ocup timpul - mai puțin activitatea de a scrie (deși știam cât de valoroasă poate fi pentru mine și cei din jurul meu).

Au trecut câteva luni bune de la vrut până la făcut - timp în care mă sabotam prin evitarea sarcinilor care să ducă la concretizarea acestui newsletter. În timp ce mă ascundeam fără să-mi dau seama, oportunitățile de a genera valoare erau limitate. Perspectiva mai profundă și darurile mele rămâneau neîmpărtășite.

De prea mult timp am tot zis că vreau să mă apuc de acest mod de a comunica cu voi, pentru că îmi doresc să împărtășesc aspecte mai detaliate și sensibile decât îmi permite social media.

Acolo sunt limitat la max 90 de secunde, ceea mă forțează să fiu concis și parcă... superficial câteodată.

În ultimele 3 luni de zile am început să prioritizez scrisul (scriu câte 30 min aproape zilnic) pentru a putea să mă înțeleg mai bine și să pot să comunic trăirile mele.

Simțeam oricum nevoia de o supapă de ieșire a tonelor de informație pe care le-am consumat de-a lungul vieții… parcă a fost prea mult input și prea puțin output.

Începând cu noul an vreau să mă arăt așa cum sunt, să mă dezbrac în fața ta cu părțile mele bune și mai puțin bune, cu câștiguri și eșecuri.

Pe social media ne arătăm doar partea frumoasă și strălucitoare a vieții. Cred că în felul ăsta reușesc să vă ofer și mai multă valoare și poate vă inspir cu unele bucăți din valorile și experiențele mele de viață.

Mă vezi pe Instagram sau TikTok că fac unele postări în care îți ofer sfaturi, tehnici și perspective și... poate că sună ca și cum totul e perfect în viața mea și pe mine nu mă mai atinge nimic.

Deloc adevărat.

Am și eu provocări în continuare, ce țin de productivitate, procrastinare și disciplină - nu te gândi că am ajuns într-un vârf de munte și gata – am terminat toate misiunile.

De fiecare dată când las frica sau îndoiala să-mi dicteze acțiunile, nu fac pași către scopurile mele. Pentru mine această realizare a ajuns să fie mult mai grea de dus decât să primesc niște critici legate de felul în care scriu.

Uite, astea sunt câteva din dialogurile interne pe care le-am descoperit când vine vorba de a porni acest newsletter:

• dacă nu o să le citească nimeni?
• dacă nu știu ce să scriu?
• dacă nu o să pot să scriu de fiecare dată ceva valoros?
• dacă renunț, ce o să zică ceilalți?

Narațiunea mea era una negativă, însă am decis să o schimb. Pentru că am identificat aceste dialoguri interne limitative, am scris o contră a acestor dialoguri:

• dacă de fapt ceea ce scriu este exact ce are altcineva nevoie să citească, chiar dacă e o singură persoană?
• dacă scriu așa cum știu și mă îmbunătățesc pe parcurs?
• dacă îmi formez un obicei zilnic din a scrie câte puțin și apoi pot combina aceste frânturi în ceva cu sens, mai mare?

Cu siguranță există milioane de perspective și lucruri valoroase care sunt reduse la tăcere de fricile noastre.

Ce păcat!

Sper ca această scrisoare să trezească în tine capacitatea de a acționa chiar dacă îți e frică.

Așa îți dezvolți curajul, care din păcate devine din ce în ce mai rar în zilele noastre.

Un trecut zbuciumat

Acum câțiva ani, mă găseam pierdut în timp și spațiu. Era să mor de cel puțin 5 ori: accidente de mașină, capul spart de la căzături și fel și fel de maimuțăreli, bătăi de stradă și beții crunte.

Eram indisciplinat și dependent de orice îmi dădea dopamină: droguri, pornografie, fast-food, conflicte.

Acel stil de viață m-a dus în punctul în care am uitat total de mine și pierdeam nopțile în zone întunecate alături de alți omuleți dezorientați.

După vreo 2 ani de forjă, corpul meu a început să dea semnale că ceva nu mai funcționează cum trebuie: mi-au apărut niște pete roșii pe față și pe cap.

Am dezvoltat o dermatită care mi-a dat o lovitură la imagine, la ego. Iar la vremea aia acele eczeme m-au făcut să mă ascund, să mă feresc de lumina reflectoarelor și să simt rușine să mă expun.

Am trăit cu impresia că sunt stricat, fără valoare și nesemnificativ. De acolo și dauna pe care mi-o dădeam. Nu aveam nici un scop, țineam umbră degeaba acestui pământ.

Trăiam într-o realitate în care trebuia să mă repar, să mă corectez… pentru că nu mă conformam nicicum. Atrăgeam doar lucruri și situații pe care nu le voiam de fapt.

Simțeam că totul e împotriva mea.

Buuun. Ce făceam greșit? În loc să mă concentrez pe ceea ce voiam să creez, mă concentram pe ceea ce nu funcționează.

Și în felul ăsta rămâneam blocat în energia care mi-a creat problemele inițial și ajungeam să perpetuez în continuare comportamentele care mă făceau să-mi fie scârbă de mine după ce dopamina pleca.

Acum, în prezent - aleg când, cum, ce și cu cine consum. Am puterea de a zice nu chiar și atunci când tentația îmi e sub nas.

O binecuvântare în prezent

Am ajuns să îmbrățișez afecțiunea pielii și să-mi dau seama că corpul meu așa a știut să strige după ajutor: prin eczeme și mâncărimi.

Iar asta a fost o binecuvântare, nu un blestem. Dacă nu aveam parte de acest semnal de alarmă, poate continuam cu stilul de viață aiurea și ajungeam să dezvolt alte dezechilibre mai greu de dus.

Realitatea în care trăiesc acum nu e ceva ce necesită reparație, ci ceva ce creez.

E work in progress.

Nu vreau să mai creez dintr-o zonă în care percepția mea e că sunt stricat, ci dintr-o zonă în care viziunea mea se aliniază cu valorile mele profunde.

Vreau să merg spre ceva ce îmi doresc în viața mea, nu să fug de ceva ce nu vreau.

Când îmi pun atenția și acțiunile către viața pe care mi-o doresc, realitatea mea începe să se alinieze cu acea viziune. Iar asta nu se întâmplă pentru că forțez ceva, ci pentru că energia mea se concentrează pe creație, nu pe reparație.

În loc să mă întreb: “Ce e în neregulă cu mine?”

mă întreb: “Cum vreau să arate și să se simtă viața mea?”

Trecând prin multe trăiri de genul, cred că experiențele și resetările pe care mi le-am dat te pot ajuta și pe tine. Poate te confrunți și tu cu alegeri dificile de făcut.

Dacă te afli într-un proces de transformare care se simte ca și cum te-ai băgat în mașina de spălat și i-ai dat drumul - rămâi aproape, nu ești singur/singură.

Am pornit acest mod de a comunica cu tine pentru a-ți spune povești și a-ți oferi resurse din experiențele mele de viață - care îmi doresc să te ajute și pe tine să faci alegerile dificile, dar benefice. Asta dacă vrei să-ți descoperi o bună parte din potențialul tău natural și să-l folosești eficient.

În scrisorile următoare, vei avea parte de subiecte relevante pentru tine și creșterea ta, ce vin ca urmare a întâmplărilor din viața mea.

Așteaptă-te la detalii picante care m-au făcut ceea ce sunt astăzi și care îți arată cum poți și tu să devii mai disciplinat, productiv și să-ți înfrunți obstacolele pentru a deveni cea mai bună variantă a ta.

Decizii grele

Îmi aduc aminte de ultima dată când am fost în aceeași situație ca acum, pus în fața unor decizii grele și cum acea experiență mi-a schimbat total perspectiva asupra începuturilor și sfârșiturilor.

E nevoie de ceva să moară, să se oprească pentru ca altceva să renască și să înceapă să înflorească.

Era 2022 Decembrie, eram într-un burnout grav, epuizat. Tocmai încheiasem un contract de prestări servicii de dezvoltare web la o companie mare din Germania.

Eram atât de epuizat după acea experiență încât mi-am programat o excursie în Peru cu colegul și prietenul meu - Marcel Grama.

Țin minte că în ultimele luni de contract fumam iarbă de dimineață, singur - ca să pot face munca necesară în echipa în care lucram.

Eram obosit, mă enervam repede și emoțiile erau atât de intense încât era necesar să mă amorțesc pentru a putea să funcționez la standardele cerute.

Vedeam doar fețe încruntate, triste și obosite de munca din fața calculatorului. Simțeam mai mult ca niciodată o presiune de a face o muncă perfectă - doar eram într-o echipă de nemți… cum să și fie altfel?

În momentul în care am încheiat contractul, am simțit cum presiunea și stresul au început să dispară și de la o zi la alta eram tot mai liniștit. Îmi revenea cheful de viață.

Am mers în aventura mult așteptată din Peru și chiar m-am deconectat total de laptop și muncă.Am decis să merg înainte doar cu activitățile ce țineau de mentorat și lucrat cu oameni îndeaproape, 1:1.

Cu acea decizie luată, intram într-o nouă perioadă de descoperire. Una în care aveam să învăț multe lucruri și să realizez că vreau să îi ajut pe cei care sunt cu câțiva pași în spatele meu - să ajungă să-și dezvolte abilitățile necesare succesului personal și profesional.

Să-i susțin să devină o versiune mai bună a lor și să poată să depășească cu încredere obstacolele din parcursul lor către acea destinație.

Astăzi, în timp ce scriu aceste rânduri, cu câteva zile înainte de anul nou, mă aflu din nou în fața unei situații asemănătoare.

Am de ales… și nu e ușor.

Ce să aleg?

Rămân în aceeași poveste, identitate, comportament - făcând aceleași lucruri, în aceeași țară. Stabilitate și confort?

SAU

Îmi îmbogățesc și diversific povestea vieții, comportamentul și identitatea - făcând lucruri noi, în altă țară. Libertate și creștere? Am ales libertatea.

Ce înseamnă asta?

Că m-am aruncat din nou în necunoscut, m-am detașat de niște aspecte care în ultimii ani mi-au dat o stabilitate și m-au ținut într-o zonă sigură, călduță. Mi-a prins bine această perioadă - mi-am stabilizat niște aspecte interne și mi-am dat seama unde mai am de lucrat.

Începând cu 2025, merg all-in pe brandul meu personal și tot ceea ce vezi pe profilele mele de Instagram și TikTok.

Asta înseamnă asumare și concentrare pe ceea ce am descoperit că îmi place să fac: educație prin conținut și povești valoroase legate de experiențele mele de viață.

2025 pentru mine înseamnă soare, ocean, scrisori (ca asta), YouTube, audio podcasts și foarte mult conținut valoros pe care să îl împărtășesc cu voi.

O să mă străduiesc să fac ce fac și acum prin aceste rânduri: combin povești personale cu lecții de viață pentru ca tu să mă cunoști mai bine și să înțelegi că orice e posibil dacă îți oferi cadrul și suportul necesar pentru a crește.

Dacă apeși butonul de subscribe, poți asista în continuare la tranziția mea către a deveni un creator de conținut full-time, cu un stil de viață nomad.

La ce am renunțat făcând aceste alegeri?

• La a fi aproape de familia mea și cei dragi.
• La vreo 60% din veniturile mele lunare.
• La o echipă de suflet în care am crescut enorm în ultimii ani.
• La orașul Cluj care m-a ținut în brațe cu căldură în ultimii 12 ani.
• La cuibul meu din Cluj în care m-am dezvoltat în ultimii 3.5 ani și m-am odihnit foarte bine.
• La mediul meu de lucru care era setat pentru productivitate, unde am filmat majoritatea clipurilor pe care - le-ai văzut până acum (inclusiv ăsta)
• La mașina pe care adultul meu exterior i-a făcut-o cadou copilului meu interior.

De ce am renunțat la toate astea?

• Pentru a-mi urma misiunea de a susține oamenii să-și descopere potențialul natural prin educație continuă și autodisciplină.
• Pentru a-mi îmbogăți povestea vieții.
• Pentru a mă apropia mai mult de identitatea mea ideală.
• Pentru a-mi demonstra că pot să ajung din nou pe culmi înalte, chiar dacă acum sunt în vale.
• Pentru a-mi dezvolta curajul.
• Pentru a mă înțelege mai bine.
• Pentru a înțelege mai bine lecția detașării.
• Pentru a trăi într-un mediu în care corpul și pielea mea e în echilibru (tot timpul îmi dispar eczemele după o săptămână de soare + ocean/mare)

Când un ciclu se apropie de sfârșit, mai ales unul care a fost benefic pentru mine - ăla e momentul în care simt cel mai puternic rezistența.

Am momente în care simt frică și tristețe, mai ales când mă uit în spate la ce las în urmă… o bună parte din cine sunt. În același timp simt entuziasm și bucurie când mă uit în față la aventura ce mă așteaptă.

Un lucru pe care l-am învățat (cu greu) de-a lungul anilor este că libertatea se simte foarte inconfortabil în raport cu continuarea unui tipar, a unui joc cunoscut.

Încep o nouă călătorie a eroului – eroul fiind eu, într-o variantă mai bună și mai actualizată nevoilor mele.

Această chemare spre aventură o am de ceva timp, am mai acceptat-o sub diferite forme însă în ultimii 2-3 ani am intrat într-o zona de confort și am refuzat de fiecare dată să răspund acestei chemări.

Frica e puternică pentru cei care explorează teritorii noi și vor să schimbe cunoscutul.

Mai degrabă stăm în același loc doar pentru că cunoaștem majoritatea variabilelor decât să începem ceva nou, care prezintă multă incertitudine.

De ce?

Că e greu, înfricoșător, că e necesar să ne detașăm de atâtea lucruri, că nu știm dacă o să ne descurcăm, că nu știm dacă e lucrul corect de făcut, că nu știm exact toți pașii.

Nu vrem să pierdem cunoscutul, zona noastră de competență, mediul “perfect” pe care ni l-am creat.

Fix asta face frica: îți dă 1000 de motive pentru care e mai bine să rămâi într-un cadru cunoscut. Îți dă încă 1000 de motive pentru care nu e bine să te îndrepți spre ceva nou, că e prea riscant.

Frica te ține departe de calea ta, de scopul și potențialul tău natural.

Creșterea vine cu un salt în întuneric, în necunoscut. Dacă n-aș sări acum din cauza fricii n-aș reuși să fac ceva valoros pentru mine și pentru cei din jurul meu.

Dacă continui să mă consult cu fricile mele și să le ascult, nu voi sări niciodată.

Știu… nimeni nu-mi garantează că voi reuși. Nu am nicio siguranță că planul de acasă va fi același cu planul din târg.

Însă o fac oricum.

Iar asta îmi dă un entuziasm care bate frica.

Dacă frica a fost o forță puternică ce mi-a ghidat viața până acum, nu o s-o arunc pe geam. O s-o folosesc ca pe un combustibil pentru a merge înainte, aliniat cu versiunea mea actualizată, nu cu cea din trecut.

De aici încolo, o să-mi fie frică de:

• Ce se întâmplă dacă rămân în același loc
• Oportunitățile pe care le ratez stând în același loc, în zona de confort
• Ce vor zice ceilalți pentru că am riscat așa puțin

Dacă curajul nu e necesar în viața ta înseamnă că trăiești o viață plictisitoare, anostă și fără entuziasm.

Suntem aici pentru așa de puțin timp… Cum vrei să-ți petreci acest timp? Stând în același loc, cu aceleași variabile pe care le știi pe de rost de atâta timp? Sau într-o continuă explorare și aventură, în care fiecare zi e o oportunitate de a învăța și experimenta viața diferit?

Eu aleg a 2-a variantă.

Poate că îmi e mai ușor să fac asta pentru că nu am iubită, nu am copii, nu am un job, nu am casă.

Am doar îndrăzneală, curiozitate și disciplină. Deci cred că mă descurc.

Fiecare dintre noi aude la un moment dat această chemare. Chemarea de a face și de a fi ceva diferit.

Chemarea ne alege pe noi, însă noi ce alegem? Acceptăm chemarea sau fugim de ea?

Tot ceea ce merită făcut în viața asta vine cu o doză de frică. Niciunul dintre cei care au atins succesul și măreția nu au avut parte de tratament preferențial, toți s-au pus la masă cu fricile, anxietățile, limitările și îndoielile lor și au decis să meargă înainte, chiar dacă acestea aveau un cuvânt important de spus.

Începe aventura

Am ales ceea ce îmi creează cea mai faină poveste personală.

Am ales ceea ce Remus din viitor deja are - și e mândru de mine în aceste momente, îmi zâmbește cu gura până la urechi.

Plec din România pentru o perioadă, nu știu pentru cât timp.

Mi-am luat un bilet dus spre Bali, plec în 7 Ianuarie. Juma’ de bagaj e doar echipament de filmat și cărți pe care vreau să le consum în următoarea perioadă.

Mă duc la soare să mă reinventez și să-mi urmez curiozitatea și visurile, departe de toate lucrurile și contextele cu care m-am obișnuit până acum.

Vreau să-mi fii alături în această aventură a vieții, în care îmi iau cu mine doar laptop, lavaliere, telefon, disciplină și cunoașterea acumulată de-a lungul frumoșilor ani de studiu și experiență. Prin Asia, singur.

Vreau să vezi și tu cum poți să te reinventezi folosind câteva luni de izolare tactică, exact ce voi face eu.

Așa cum cicatricile și loviturile pe care le-am primit din interacțiunea cu viața m-au făcut mai puternic și mai curajos, la fel și greutățile pe care mi le-am ales acum vor deveni o experiență valoroasă care îmi întărește trupul, mintea și spiritul.

Dacă ar fi fost ușor de făcut, n-ar mai fi așa de valoroasă experiența.

De fapt asta e și ideea: să fie greu.

Cum aș putea să am încredere în mine dacă n-aș trece prin capitole mai grele decât ceea ce cred că pot duce acum?

Cum aș putea să cred că pot supraviețui acestor momente dacă n-aș fi supraviețuit altor momente grele din viața mea?

E bine că e greu, iau această experiență ca un antrenament de autodisciplină și control.

Aleg greul, necunoscutul, aventura, entuziasmul, curiozitatea și credința că Dumnezeu îmi e alături.

E imposibil să dau greș atâta timp cât mă dedic și îmi pun sufletul înaintea minții. N-am ce să pierd atâta timp cât privesc fiecare decizie ca fiind o oportunitate de a crește, indiferent de rezultat.

De fiecare dată când am renunțat la ceva, a fost greu pentru o perioadă, că trebuia să mă adaptez la un nou mod de a fi și de a face. Însă tot timpul reușeam să cad în picioare.

După acele momente de tranziție, am ajuns de fiecare dată să fiu mai bine decât eram înainte.

Mă bucur că îmi ești alături în această călătorie și că asiști la cea mai faină renaștere și revenire a mea.

Tu ce anume ai face dacă ai ști că e imposibil să dai greș?

După ce îți tânjește sufletul de atâta timp însă mintea și atașamentele din viața ta te împiedică să te miști în acea direcție?

Te invit să-mi dai un reply la acest email cu gândurile tale sau cu orice subiect ai vrea să dezvolt în edițiile următoare.

Dacă ești interesat de aventura în care m-am aruncat, rămâi aproape pentru scrisorile următoare - unde vom intra mai adânc în subiecte ce țin de eșec, frică, curaj, disciplină și potențial. În următoarea scrisoare o să vorbesc mai in detaliu despre alegeri.

Între timp, lasă-mi un follow pe Instagram unde postez constant conținut benefic pentru creșterea ta.

Dacă ți-a plăcut primul meu articol, simte-te liber să îl împărtășești cu prieteni de-ai tăi care ar putea și ei beneficia de aceste rânduri. Voi începe să scriu aceste scrisori din ce în ce mai des.

Îți mulțumesc că îmi ești alături! Chiar mă bucur că putem crește în felul ăsta, împreună.

Cu drag,

Remus ☀️